Povestea sa este una aparte. David a început să cânte la trompetă la recomandarea medicilor, după ce a fost diagnosticat cu astm bronșic. Ceea ce inițial a fost gândit ca un exercițiu benefic pentru sănătate s-a transformat într-o adevărată pasiune. Astăzi, pe lângă trompetă, studiază și pianul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Aceste activități chiar mă ajută. Trompeta și pianul îmi dau curaj, iar dansurile mă fac mai puternic. Când urci pe scenă, la concursuri, foarte mulți oameni se uită la tine”, menționează elevul.
Pe lângă activitățile artistice, elevul este un mare iubitor de cărți. La doar zece ani, a reușit să citească peste 30 de volume, multe dintre ele în limba engleză.
„Îmi place să citesc în limba engleză și cred că este important să o cunoști, mai ales dacă vei dori să mergi în alte țări”, a punctat elevul.
Rezultatele nu au întârziat să apară. David se poate mândri deja cu mai multe premii și diplome, printre care și o distincție obținută la concursul „Cangurul Lingvistic la Engleză”, în anul 2023.
Mama sa, Alina Bordan, îi este mereu alături și îl încurajează să participe la competiții și activități educative.
„Mereu îl încurajez și îi spun că nu premiul este cel mai important, ci participarea și implicarea”, spune Alina Bordan, mama lui David.
De trei ori pe săptămână, David participă la antrenamente de dans, unde, alături de partenera sa, demonstrează talent și eleganță. Antrenoarea Vitalina Țaranu afirmă că perechea are un potențial promițător și poate obține rezultate importante la concursurile viitoare.
Exemplul lui David arată că activitățile extracurriculare joacă un rol important în dezvoltarea copiilor, iar un talent descoperit și cultivat la o vârstă fragedă poate deveni, în timp, baza unei cariere de succes.
