Potrivit șefului Direcției Educație Anticorupție din cadrul CNA, Grigore Lupașcu, legislația R. Moldova nu limitează noțiunea de corupție doar la bani, ci include și alte avantaje oferite în scopul influențării deciziilor unei persoane cu funcție de răspundere, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Poate fi vorba de bani, cadouri, servicii, favoruri sau promisiuni ori orice alte avantaje. Important este scopul. Dacă beneficiul este oferit pentru ca persoana publică să acționeze într-un anumit fel în exercitarea atribuțiilor sale, fapta poate întruni elementele coruperii active sau pasive”, a explicat Grigore Lupașcu.
Conform Codului penal, coruperea pasivă presupune solicitarea, acceptarea sau primirea unor bunuri, servicii ori avantaje necuvenite pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unor obligații de serviciu. Totodată, persoana care oferă astfel de beneficii poate fi cercetată pentru corupere activă.
Reprezentanții CNA subliniază că inclusiv așa-numitele „cadouri de mulțumire” pot genera consecințe juridice dacă sunt oferite înaintea examenelor sau dacă sunt asociate direct cu rezultatele evaluării.
„Mulți nu cunosc consecințele acestor gesturi. Chiar și atunci când intenția este una aparent bună, legea poate interpreta diferit aceste acțiuni”, a precizat Grigore Lupașcu.
Sancțiunile prevăzute de lege sunt considerabile. Pentru coruperea activă, amenzile pornesc de la 100.000 de lei, iar pentru coruperea pasivă de la 200.000 de lei. În anumite situații, persoanele implicate riscă inclusiv interdicția de a ocupa anumite funcții sau pedepse cu închisoarea.
CNA amintește că, în sectorul public, există reguli clare privind regimul juridic al cadourilor. Serviciile, favorurile, invitațiile sau alte avantaje primite în legătură cu exercitarea funcției trebuie declarate conform prevederilor legale.
În acest context, instituția desfășoară și în acest an campania „Fără corupție la Bac”, prin care informează elevii, părinții, profesorii și membrii comisiilor de examen despre riscurile corupției și importanța respectării principiilor de corectitudine și echitate.
Reprezentanții CNA îndeamnă cetățenii să sesizeze autoritățile competente dacă observă tentative de mituire, solicitări de bani, cadouri sau alte favoruri în legătură cu examenele.
În acest an, examenele de absolvire a gimnaziului se desfășoară în perioada 4–15 iunie, iar sesiunea de bacalaureat a început pe 2 iunie și se va încheia pe 19 iunie.
