Potrivit Ministerului Afacerilor Externe al României, subiectul a fost discutat pe 2 iunie, în cadrul unei reuniuni extraordinare a OSCE, convocată la inițiativa României și susținută de 14 state participante. Discuțiile au vizat implicațiile asupra securității regionale ale încălcării spațiului aerian românesc în noaptea de 28 spre 29 mai 2026, incident care a provocat o explozie soldată cu rănirea unor civili și pagube materiale în municipiul Galați, transmite Ultimelestiri.md cu referire la antena3.ro.
Reuniunea comună a Forumului de Cooperare în domeniul Securității și a Consiliului Permanent al OSCE a fost solicitată de statele membre ale grupurilor București 9 (B9) și Nordic-Baltic 8 (NB8), pentru a examina consecințele incidentului și impactul acestuia asupra securității regionale.
În cadrul discuțiilor, România a prezentat situația drept o consecință a atacurilor lansate de Federația Rusă asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre și a susținut că responsabilitatea pentru incident aparține exclusiv Federației Ruse. De asemenea, autoritățile române au prezentat dovezi în sprijinul acestei poziții.
Potrivit MAE de la București, 43 de state participante la OSCE și-au exprimat solidaritatea cu România și compasiunea față de persoanele afectate de incident. Totodată, mai multe state au condamnat ceea ce au calificat drept comportamentul agresiv și iresponsabil al Federației Ruse, apreciind că astfel de acțiuni afectează securitatea întregii regiuni OSCE.
Statele membre ale Uniunii Europene și Canada au prezentat declarații comune, iar țările din formatul București 9 și Nordic-Baltic 8 au adoptat o poziție comună prin care au condamnat incidentele și au reafirmat sprijinul pentru Ucraina.
În declarația comună a grupurilor B9 și NB8 se menționează că incidentele reflectă un model persistent de comportament iresponsabil al Rusiei și reprezintă o consecință directă a invaziei pe scară largă împotriva Ucrainei. Totodată, statele semnatare au respins campaniile de dezinformare și intimidare atribuite Moscovei și și-au exprimat angajamentul de a contracara activitățile considerate ostile, inclusiv amenințările cibernetice și acțiunile hibride.
România și partenerii săi au reiterat, de asemenea, sprijinul pentru Ucraina și angajamentul pentru obținerea unei păci cuprinzătoare, juste și durabile, în conformitate cu dreptul internațional și principiile Actului Final de la Helsinki.
OSCE reunește 57 de state participante și este cea mai mare organizație regională de securitate din lume, având misiunea de a promova pacea, securitatea și stabilitatea prin prevenirea conflictelor și gestionarea riscurilor de securitate. Principalele sale structuri de decizie sunt Consiliul Permanent și Forumul de Cooperare în domeniul Securității.
Ultimelestiri.md amintește că o dronă s-a prăbușit în noaptea de 28 spre 29 mai peste un bloc de locuințe din municipiul Galați, România, oraș situat la câțiva kilometri de frontiera cu R. Moldova. În urma acestui incident, consulul general al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata.
Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit în sesiune de urgență, la solicitarea României, pentru a dezbate incidentul prăbușirii dronei rusești pe blocul din Galați. În cadrul reuniunii, ministra română de Externe, Oana Țoiu, a prezentat probele care dovedesc că aparatul de zbor este unul rusesc.
