Suma este inclusă în Cadrul bugetar pe termen mediu pentru anii 2027-2029. Pachetul serviciilor medicale de bază va fi aprobat prin ordin al Ministerului Sănătății, iar prestatorii de servicii medicale vor fi selectați în baza unor criterii clare, transmite Ultimelestiri.md cu refeire la logos-pres.md.
Potrivit proiectului, Inspectoratul General pentru Migrație va încheia contracte directe cu prestatorii de servicii medicale pentru achitarea serviciilor acordate.
Noile reguli prevăd că toate persoanele care solicită azil pe teritoriul Republicii Moldova vor putea primi asistență medicală prin adresare directă la instituțiile medicale corespunzătoare.
Solicitanții de azil cu necesități speciale vor beneficia, pe lângă asistența medicală primară și de urgență, și de tratamentul de bază al bolilor.
În cazul copiilor solicitanți de azil, serviciile medicale vor fi acordate în aceleași condiții ca pentru copiii cetățeni ai Republicii Moldova.
Finanțarea acestor servicii va fi asigurată din bugetul Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, proiectul permite utilizarea și a altor surse, inclusiv donații sau granturi.
Actul normativ este elaborat în baza Legii privind azilul în Republica Moldova și ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027.
În prezent, proiectul se află la etapa consultărilor publice
