Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, acțiunea a avut loc în primele ore ale dimineții și a avut ca scop combaterea braconajului piscicol, transmite Ultimelestiri.md.
În urma verificărilor efectuate, inspectorii au identificat trei plase folosite ilegal pentru capturarea resurselor piscicole. Persoanele implicate au fost documentate, iar pe numele acestora au fost întocmite procese-verbale contravenționale, în conformitate cu prevederile Codului Contravențional al Republicii Moldova.
Totodată, inspectorii au calculat prejudiciul cauzat mediului și resurselor biologice acvatice. Acesta urmează să fie recuperat în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului amintește că utilizarea uneltelor de pescuit interzise reprezintă o încălcare gravă a legislației de mediu și poate afecta echilibrul ecosistemelor acvatice.
Autoritatea precizează că acțiunile de prevenire și combatere a braconajului piscicol vor continua pe întreg teritoriul țării, în vederea protejării biodiversității și conservării resurselor naturale.
