Imaginile video publicate pe rețelele sociale surprind mai multe automobile aflate aproape pe jumătate în apă, în timp ce altele înaintează cu greu, transmite Ultimelestiri.md.
Unul dintre cele mai impresionante cadre a fost filmat în apropierea gării feroviare din Râbnița, unde scările au fost transformate într-o adevărată cascadă.
„Cascadă. Cascada din Râbnița”, a comentat autorul videoului.
Intemperiile au afectat și alte localități din regiune. Potrivit martorilor, pe traseul dintre Grigoriopol și Tiraspol ploaia a fost atât de puternică, încât vizibilitatea a fost redusă semnificativ.
„Pe drumul dintre Grigoriopol și Tiraspol plouă atât de tare, încât aproape nu se vede nimic”, au relatat martorii.
Deocamdată, nu au fost raportate informații despre victime, însă imaginile arată că precipitațiile abundente au provocat acumulări importante de apă și au îngreunat traficul rutier.
Autoritățile le recomandă șoferilor să evite deplasările prin zonele inundate, să reducă viteza și să păstreze o distanță mai mare față de celelalte vehicule, deoarece pe carosabilul acoperit de apă riscul producerii accidentelor este considerabil mai mare.
Amintim că Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare meteorologică de Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă pentru astăzi, 12 iunie, în intervalul 09:00-21:00.
Totodată, autoritățile au emis și o avertizare hidrologică de Cod Galben și Cod Portocaliu, valabilă în perioada 11–12 iunie. Potrivit meteorologilor, pe fondul averselor puternice și foarte puternice, cu acumulări de precipitații între 15 și 79 de litri pe metru pătrat, există riscul producerii unor scurgeri pe versanți, torenți și pâraie, precum și al formării viiturilor rapide pe râurile mici.
