În primul caz, verificate au fost bagajele pasagerilor de pe cursa Baku-Chișinău. Astfel, au fost depistate cinci ceasuri de brand, marcate cu proba „750”, nedeclarate în cadrul controlului vamal. Documentat pe caz este un cetățean lituanian de 51 de ani, transmite Ultimelestiri.md.
Un alt caz a fost depistat la cursa Dubai-Chișinău. Într-o valiză au fost găsiți 120 de ochelari de soare și huse pentru aceștia. Bunurile aparțineau unui conațional de 38 de ani.
Cel de-al treilea caz a fost înregistrat la cursa Istanbul-Chișinău. Un cetățean turc de 40 de ani avea, printre bunurile personale, 4 antene GPS.
Toate bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoanele riscă sancțiuni contravenționale.
