Salvatorii recomandă ca scăldatul să aibă loc doar în zone special amenajate și supravegheate de salvamari, iar indicatoarele de avertizare să fie respectate. Totodată, oamenii sunt sfătuiți să evite intrarea în apă în locuri necunoscute sau considerate periculoase, transmite Ultimelestiri.md.
IGSU atrage atenția că scăldatul după consumul de băuturi alcoolice poate avea consecințe grave, deoarece alcoolul afectează capacitatea de reacție și poate provoca un stop cardiac la contactul cu apa.
De asemenea, salvatorii recomandă populației să nu intre brusc în apă după o expunere îndelungată la soare, să evite săriturile în locuri necunoscute și să nu utilizeze saltele, colaci sau alte obiecte gonflabile în lacuri și râuri, întrucât acestea pot fi purtate de curenți. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să nu înoate pe distanțe mari și să evite scăldatul pe timp de noapte.
O atenție deosebită trebuie acordată copiilor. Potrivit IGSU, aceștia trebuie supravegheați permanent de un adult, inclusiv atunci când se află în apă mică sau în apropierea malului. Salvatorii subliniază că niciun copil nu trebuie lăsat nesupravegheat în apropierea bazinelor acvatice.
În cazul în care este observată o persoană aflată în pericol de înec, IGSU recomandă apelarea imediată a Serviciului 112 și evitarea intervențiilor care pot pune în pericol propria viață, dacă persoana nu are pregătirea necesară pentru astfel de situații.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să respecte regulile de siguranță pentru prevenirea accidentelor și a înecurilor.
![]()
