Potrivit oamenilor legii, vigilența cetățenilor a contribuit, în aceeași perioadă, la prevenirea a 135 de tentative de fraudă, transmite Ultimelestiri.md.
„Analiza cazurilor arată că infractorii folosesc un mod de operare bine organizat, bazat pe manipulare psihologică și pe uzurparea identității unor instituții publice și financiare.
În trei dintre cele patru cazuri, autorii s-au prezentat drept angajați ai băncilor sau ai Serviciului de Informații și Securitate, convingând victimele să contracteze credite sau să le transmită economiile. Trimiterea banilor prin curier rămâne cea mai frecventă metodă folosită de infractori”, comunică Poliția.
Într-un alt caz, escrocheria a fost comisă prin folosirea frauduloasă a unui card bancar, cu efectuarea unor plăți către platforme online din străinătate.
Cel mai mare prejudiciu, în valoare de 400.000 de lei, a fost înregistrat într-un caz produs în luna mai, dar raportat autorităților abia acum. Victima, o femeie de 60 de ani, a fost convinsă telefonic de persoane care s-au prezentat drept reprezentanți ai unei instituții financiare să contracteze un credit bancar și să predea întreaga sumă unui curier.
Poliția reamintește:
- Băncile nu solicită telefonic transferuri de bani, coduri de securitate sau date confidențiale.
- Nu instalați aplicații la solicitarea unor persoane necunoscute.
- Nu transmiteți bani persoanelor pe care nu le cunoașteți.
- În cazul unui apel suspect, contactați direct banca sau Poliția, folosind numerele oficiale.
