Potrivit autorităților, vârsta de pensionare pentru femei va continua să crească anual cu câte șase luni, urmând să ajungă la 63 de ani în anul 2028, când va fi egalată cu cea a bărbaților, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Decizia stârnește reacții împărțite în rândul cetățenilor. Unele femei spun că măsura este prea dură, mai ales în contextul efortului fizic și emoțional pe care îl presupune viața profesională și cea de familie.
„Sunt de părere că nu ar trebui majorată, asta e maximul care ar fi, la 62, deoarece vârsta își lasă amprenta”, spune o femeie.
Altele consideră că femeile ar trebui să beneficieze de condiții speciale, având în vedere rolul lor în creșterea copiilor.
„Femeile trebuie să iasă mai devreme la pensie, reieșind că femeia naște și trece prin mai multe perioade, nu este corect”, afirmă o altă cetățeancă.
Experții susțin însă că reforma este necesară pentru a reduce presiunea asupra sistemului public de pensii, în contextul schimbărilor demografice și al creșterii speranței de viață. Totuși, atrag atenția asupra unor posibile inechități.
Demograful Valeriu Sainsus avertizează că femeile care au crescut doi sau trei copii ar putea fi dezavantajate, întrucât actualele facilități se aplică doar mamelor care au crescut cel puțin cinci copii.
„Sunt puțin nedreptățite femeile care au doi, trei și mai mulți copii. În acest context, statul nu restituie pe deplin eforturile făcute de acestea pentru contribuția demografică”, susține expertul.
În prezent, femeile care au născut și au crescut până la vârsta de opt ani cinci sau mai mulți copii beneficiază de o reducere cu trei ani a vârstei standard de pensionare. Astfel, începând cu 1 iulie, acestea se pot pensiona la 59 de ani.
Pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă în R. Moldova este necesar un stagiu minim de cotizare de 15 ani, însă pentru o pensie integrală este nevoie de un stagiu complet de 34 de ani.
După indexarea din 1 aprilie, pensia medie pentru limită de vârstă în Republica Moldova este de 4.450 de lei. Pensia minimă constituie 3.264 de lei, iar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani aceasta ajunge la 3.525 de lei.
