Avocatul lui Vladimir Andronachi a confirmat eliberarea clientului său, însă nu a precizat data la care instanța a dispus schimbarea măsurii preventive, transmite Ultimelestiri.md cu referire la jurnal.md.
Andronachi a fost reținut și plasat în arest pe 24 martie, fiind inițial suspectat de contrabandă și abuz de putere. Ulterior, acesta a fost acuzat de participare la crearea și conducerea unei organizații criminale care, potrivit anchetei, ar fi facilitat deschiderea unor magazine duty-free în regiunea transnistreană. În același dosar este vizat și fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, Victor Osipov.
Pe 2 februarie, Vladimir Andronachi fusese eliberat din arest într-o altă cauză penală, în care este cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Potrivit anchetei, prejudiciul estimat în acel dosar depășește 26 de milioane de lei.
