Anunțul a fost făcut printr-un mesaj public, în care oficialul a precizat că a acceptat funcția cu responsabilitate și cu convingerea că poate contribui la schimbarea lucrurilor în bine, transmite Ultimelestiri.md.
„Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine”, a declarat Alexandru Munteanu.
Totodată, acesta a explicat că decizia de a pleca vine în contextul în care consideră că nu își mai poate exercita mandatul în conformitate cu principiile și convingerile sale.
„În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec”, a menționat premierul.
În mesajul său, Alexandru Munteanu a mulțumit miniștrilor, echipelor guvernamentale și tuturor celor care au activat alături de el, apreciind profesionalismul și buna-credință de care au dat dovadă.
Fostul șef al Executivului a subliniat că va continua să servească R. Moldova, indiferent de funcția sau domeniul în care își va desfășura activitatea.![]()
