Potrivit tatălui victimei, tragedia s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 13 iunie 2026, în timp ce familia se plimba în zona parcului din Edineț. Bărbatul spune că se afla împreună cu nepoatele și cu fiul său, Stanislav, în vârstă de 38 de ani, iar la rugămintea copiilor au decis să se plimbe cu hidrobicicleta, transmite Ultimelestiri.md.
În timpul plimbării, Stanislav ar fi alunecat pe podeaua udă a hidrobicicletei și ar fi căzut peste o bucată de armătură ieșită în afară, care, potrivit tatălui său, servea drept cârmă.
Familia l-a transportat de urgență la spitalul raional. Tatăl victimei susține însă că fiul său nu ar fi fost dus imediat la medic, deși sângera, afirmând că personalul ar fi completat mai întâi formulare și ar fi verificat datele din actele de identitate.
Potrivit acestuia, un chirurg i-ar fi aplicat un tampon și ar fi recomandat ca pacientul să fie transportat la Chișinău cu mijloace proprii. Aproximativ două ore mai târziu, Stanislav a ajuns la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, unde, potrivit tatălui său, a intrat singur, pe propriile picioare.
Bărbatul ar fi fost supus timp de câteva ore mai multor investigații, inclusiv analize, ecografie, electrocardiogramă și radiografie, fiind totodată pregătit pentru o intervenție chirurgicală. Tatăl său afirmă că medicii ar fi descris operația drept una simplă și lipsită de pericole.
Ulterior, susține acesta, medicii ar fi decis să-i efectueze o colonoscopie fără anestezie. Tatăl spune că, aflându-se pe coridor, a auzit strigătele de durere ale fiului său, după care s-a făcut liniște.
Potrivit relatării sale, Stanislav și-ar fi pierdut cunoștința în timpul sau imediat după procedură. Tatăl afirmă că personalul medical ar fi încercat să-l readucă în simțiri, după care au fost chemați alți medici, iar pacientul a fost transportat în stare de inconștiență la secția de terapie intensivă.
Stanislav ar fi intrat în comă, iar familia a așteptat timp de o săptămână la ușa secției de terapie intensivă, „cu speranță și rugăciuni”, povestește tatăl său. Ulterior, bărbatul a murit.
În postarea sa, tatăl victimei lansează acuzații grave la adresa sistemului medical, invocând presupuse cazuri de neglijență, incompetență, lipsă de responsabilitate și dezordine. Acesta afirmă că inclusiv unii angajați ai instituției medicale ar fi recunoscut existența unor probleme, însă aceste declarații nu au fost confirmate independent.
„Scriu această postare cu durere și cu inima grea, nu pentru compasiune sau ajutor, ci pentru a vă proteja și salva copiii și apropiații”, a transmis tatăl lui Stanislav.
