Potrivit autorităților, cazurile au fost documentate în urma controlului de specialitate al bagajelor pasagerilor cursei Istanbul – Chișinău. În primul caz, în bagajul unui cetățean nerezident, în vârstă de 26 de ani, care a ales culoarul verde de control „nimic de declarat”, vameșii au descoperit piese pentru drone, termovizoare și aproximativ 250 de kilometri de fibră optică, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Serviciului Vamal, bunurile sunt pasibile controlului strategic și au regim special de transportare, iar valoarea estimativă a acestora depășește 10.000 de dolari.
Într-un alt caz, o femeie nerezidentă, în vârstă de 36 de ani, nu a declarat un dispozitiv portabil de tip X-ray și 200 de plăci electronice, bunuri care depășeau limita valorică admisă pentru transport fără declarare.
Totodată, în urma controlului non-intruziv al bagajului unei cetățene a Republicii Moldova, în vârstă de 59 de ani, funcționarii vamali au depistat două telefoane mobile de ultimă generație, ascunse printre bunurile personale, cu scopul transportării ilicite.
Toate bunurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale.
Persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale, în temeiul articolului 43¹ și articolului 287 alineatul (10) din Codul contravențional al Republicii Moldova.
