Potrivit unui comunicat al Legislativului, șase dintre legile adoptate au avut drept scop armonizarea legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene și sunt incluse în Programul național de aderare a Republicii Moldova la UE pentru anii 2025–2029, transmite Ultimelestiri.md.
Printre principalele acte normative aprobate se numără cele care înăspresc sancțiunile pentru părinții care se eschivează de la plata pensiei de întreținere a copiilor, permit acordarea pensiilor și a altor prestații sociale cetățenilor moldoveni stabiliți în Canada și Ucraina, stimulează implicarea sectorului privat în dezvoltarea sportului și prevăd facilități fiscale pentru importul turbinelor eoliene și al echipamentelor de stocare a energiei.
De asemenea, Parlamentul a adoptat legi privind constituirea stocurilor de urgență de produse petroliere, suficiente pentru aproximativ două luni de consum intern, precum și acordarea asistenței financiare pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare și modernizarea drumului Chișinău–Leușeni și a celui de-al doilea sector al centurii municipiului Chișinău.
În prima lectură au fost votate proiecte de lege care prevăd includerea perioadelor aferente indemnizațiilor de maternitate și paternitate în stagiul de cotizare, alinierea sistemului de prevenire și combatere a spălării banilor la standardele europene și instituirea unui nou cadru normativ privind mass-media.
Pe agenda ședințelor plenare din iunie s-au regăsit și raportul de activitate al Comisiei Naționale a Pieței Financiare, raportul privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova, precum și Programul național pentru modernizarea sistemului de investigare și urmărire penală în domeniul combaterii corupției și criminalității organizate pentru perioada 2026–2027.
Potrivit datelor prezentate de Parlament, comisiile permanente s-au întrunit în 46 de ședințe în luna iunie, în cadrul cărora au aprobat 49 de rapoarte, 21 de corapoarte și 80 de avize. Totodată, pe platforma Legislativului au fost organizate nouă consultări și audieri publice dedicate inițiativelor legislative și altor subiecte de interes public.
![]()
