Pălării, genți și coșuri – sunt doar câteva dintre lucrările pe care le putem găsi în atelierul meșteriței din Tudora, Tatiana Barbăneagră, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Tatianei Barbăneagră, meșter popular, satul Tudora: „E foarte liniște. Eu, când vreau să-mi calmez sufletul și inima, că, mă rog, se întâmplă diferite lucruri în sufletul omului, știți? Atunci iau firul de stânjen ori de rogoz și-mi calmez tot sufletul și inima”.
A descoperit meșteșugul prelucrării fibrelor vegetale încă din copilărie, învățând tainele acestuia de la o vecină din sat.
Tatianei Barbăneagră, meșter popular, satul Tudora: „Păi, din străbunei, de la buneii noștri. Aveam o vecină, Evrosinea. Păi, peste drum de noi trăia și copiii erau sătui de ea, că îi punea la lucru. D-aia o dat la mine, că mie îmi plăcea. „Tania, gătește-mi papura să fac…” Ea făcea așa, genți, dar se numeau coșulci. Și ea le făcea din papură, pe stativ. Le țesea…”
Fiecare lucrare realizată este unică, de la ornamentele florale și geometrice până la culorile atent alese.
Tatianei Barbăneagră, meșter popular, satul Tudora: „Părinții mei… tăticul făcea gardul din stuf, leasă, împleteam. Îl ajutam pe tăticul cu papură, să împletim trei rânduri de împletituri la leasă. Și o suceam, o suceam, și până făceam așa un rulon de stuf, coșină se numea, stuf îngroșat. Și făceam gard”.
Pentru creațiile sale folosește mai mult papura și rogozul, pe care le adună în luna octombrie și le usucă întreaga iarnă.
Tatianei Barbăneagră, meșter popular, satul Tudora: „Iarna, stuful se strânge iarna, el se coace bine, papura în august o strângem. Rogozul, tot prin august-septembrie, îl tai în snochișori, îl aduc în angară, îl pun și îl usuc. Iarna, toată iarna, fac lucrări. Fiindcă să ieșim la expoziții, am mai schimbat și eu modelul, fiindcă mă gândeam mai mult numai la papură și lozie, ei, chiar din bătrânii noștri, dar ceva nou. Văd, de vreo cinci ani în urmă, am început eu cu rogozul…”
O parte din lucrări sunt expuse la muzeul din sat, acolo unde organizează și ateliere. Meșterița are grijă să transmită secretele artei sale și celor mai tineri.
Tatianei Barbăneagră, meșter popular, satul Tudora:„ …chiar și centrul de copii din Ștefan Vodă au venit și nu se puteau dezlipi de roata olarului, de lucrările care le facem din pănușă, din fibre vegetale, din rogoz, din papură, din lozie”.
Meșterița participă la diverse concursuri și festivaluri, unde își impresionează de fiecare data admiratorii cu obiecte deosebite.
