Unul dintre antreprenorii care au ales să investească acasă este Vlad Vedrașco. După cinci ani petrecuți în Statele Unite ale Americii, acesta a revenit în Republica Moldova și a dezvoltat o afacere în domeniul producerii strugurilor de masă, folosind tehnologii moderne inspirate din experiența acumulată în domeniul IT, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
„Plantația pe care suntem acum este una model, chiar și pentru compania noastră. Are lumină infraroșie și sistem de încălzire, care ne permite să protejăm vița-de-vie iarna și primăvara de înghețuri. Astfel de instalații le numeri pe degete chiar și în Europa”, a declarat antreprenorul.
Plantația este dotată cu sisteme de protecție împotriva ploilor, irigare modernă și camere pentru monitorizarea insectelor, toate conectate la un software care permite gestionarea inteligentă a culturilor. Compania reunește mai mulți producători, iar strugurii ajung pe piețele din România, statele baltice, Croația și Germania.
Costeștiul deține aproape 3.000 de hectare de plantații de viță-de-vie și peste 80 de frigidere industriale pentru depozitare, ceea ce reprezintă cea mai mare densitate de astfel de capacități din Europa de Sud-Est. Potrivit datelor prezentate, localitatea asigură peste 60% din exporturile R. Moldova de struguri de masă.
„Costești este un sat unde antreprenoriatul este în ADN. Aici oamenii investesc, inovează și îi inspiră și pe alții să facă același lucru”, a afirmat Vlad Vedrașco.
Și Gheorghe Ionaș a revenit din Marea Britanie pentru a investi în satul natal. După peste 20 de ani de muncă în domeniul construcțiilor, acesta a lansat o stație de producere a betonului în 2020, iar doi ani mai târziu și una de asfalt, implicându-se inclusiv în reabilitarea drumurilor.
„A început ca o afacere de familie în 2008, iar adevăratul salt s-a produs după investițiile aduse din Marea Britanie. Am vrut să contribui la dezvoltarea satului natal”, a spus antreprenorul.
Primarul localității, Grigore Țurcan, afirmă că dezvoltarea economică a satului se datorează în mare parte mediului antreprenorial.
„Este un sat care se mândrește cu un număr mare de antreprenori, majoritatea activând în sectorul agricol. Avem suprafețe mari de viță-de-vie, capacități importante de depozitare și chiar afaceri mai puțin obișnuite. Suntem singura localitate care are două activități HORECA”, a declarat edilul.
Pe lângă producția de struguri, Costești găzduiește și doi integratori apicoli care asigură peste 30% din exporturile de miere ale R. Moldova.
Localitatea numără aproape 8.500 de locuitori și înregistrează o cifră anuală de afaceri de aproximativ 898 de milioane de lei, devenind unul dintre cele mai puternice exemple de dezvoltare economică din mediul rural al Republicii Moldova.
