Apelul este adresat președintei Maia Sandu, candidatului desemnat la funcția de prim-ministru, partidului aflat la guvernare și fracțiunilor parlamentare, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), un guvern reprezentativ trebuie să înceapă cu propria componență, iar reprezentarea echilibrată a femeilor și bărbaților nu este doar o opțiune politică, ci o obligație asumată de Republica Moldova.
Demersul vine în contextul formării unui nou Executiv. La 3 iulie 2026, după demisia prim-ministrului Alexandru Munteanu, mandatul întregului Guvern a încetat, iar din 8 iulie interimatul este asigurat de viceprim-ministrul Eugeniu Osmochescu. Totodată, președinta Maia Sandu a inițiat consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru.
CPD subliniază că reprezentarea de gen a viitorului Executiv este decisă efectiv în momentul întocmirii listei miniștrilor, iar includerea femeilor, inclusiv la conducerea unor ministere-cheie, depinde de voința celor implicați în formarea Guvernului.
Organizația atrage atenția că, la sfârșitul anului 2025, reprezentarea femeilor în Guvern a ajuns la unul dintre cele mai reduse niveluri din ultimul deceniu. În Guvernul Munteanu, doar patru dintre cei 18 membri erau femei, ceea ce reprezenta circa 22%. Prin comparație, în 2019 a fost înregistrat un nivel-record de 58,3%.
Potrivit CPD, această regresie a fost posibilă după ce Legea nr. 136/2017 cu privire la Guvern a eliminat obligația fermă privind reprezentarea de cel puțin 40% pentru fiecare sex, introdusă anterior prin Legea nr. 71/2016. Astfel, echilibrul de gen a rămas la discreția deciziilor politice.
Organizația invocă și Recomandarea Rec(2003)3 a Consiliului Europei, care stabilește un prag minim de 40% pentru fiecare sex în structurile de luare a deciziilor.
În apelul său, CPD formulează patru recomandări pentru actorii implicați în formarea și învestirea noului Guvern.
Candidatului desemnat la funcția de prim-ministru i se solicită să includă femeile în viitorul Cabinet într-o proporție de cel puțin 40%, inclusiv la conducerea unor ministere de importanță strategică.
Partidului aflat la guvernare i se cere să-și asume public susținerea unui Guvern echilibrat din perspectiva reprezentării de gen. Potrivit CPD, formațiunea care deține majoritatea parlamentară și înaintează candidatul la funcția de prim-ministru poartă responsabilitatea politică directă pentru componența viitorului Executiv.
Parlamentului i se recomandă să condiționeze acordarea votului de încredere de respectarea pragului minim de 40% pentru fiecare sex și să reintroducă această obligație în Legea cu privire la Guvern.
CPD propune ca actuala obligație generală să fie înlocuită cu o normă clară, care să prevadă un prag numeric și să fie corelată cu procedura de învestire. Organizația susține că această cerință ar trebui să fie respectată inclusiv în cazul remanierilor guvernamentale, pe întreaga durată a mandatului.
Președintei Republicii Moldova i se solicită să susțină, în timpul consultărilor și al procesului de desemnare a candidatului la funcția de prim-ministru, includerea echilibrului de gen printre criteriile de formare a viitorului Guvern.
Potrivit CPD, șefa statului poate contribui la consolidarea acestui principiu, inclusiv din perspectiva angajamentelor asumate de Republica Moldova în procesul de integrare europeană.
Ultimelestiri.md amintește că Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan în calitate de candidat la postul de prim-ministru, în urma consultărilor cu fracțiunile parlamentare.
