„Suntem motivați, deoarece ne dăm bine seama unde putem să ajungem. Suntem optimiști. Suntem campionii țării noastre și avem o responsabilitate în fața fanilor noștri”, a spus Shota Makharadze, antrenor, FC Petrocub, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Cu o săptămână în urmă, la Chișinău, FC Petrocub a deblocat scorul după doar 40 de secunde, când Petru Popescu a profitat de gafa din defensiva celor de la Egnatia. „Leii” s-au văzut, însă, egalați înainte de pauză, dar formația albaneză s-a prezentat în actul secund în inferioritate numerică. Campioana Republicii Moldova nu a reușit să beneficieze de șansele sale, așa că tabela a indicat, la final, 1 la 1.
Shota Makharadze, antrenor, FC Petrocub: „Daca e să mă refer la șanse, nici nu se pune problema. Ne bazăm pe nivelul primului joc, în care am dominat. Suntem conștienți că ei au jucat cu zece fotbaliști, dar noi am avut multe ocazii”.
Gazda meciului de astăzi, care va începe la ora 22:00, va fi gruparea albaneză Egnatia, iar arbitrul principal va fi Philip Farrugia din Malta. Dacă se va impune, FC Petrocub va merge în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, unde este așteptată de gruparea Celje din Slovenia. În cazul în care echipa din Hâncești va fi învinsă, „leii” ajung în turul doi preliminar al Ligii Conferinței.
