Veaceslav Boubătrîn, administratorul unei gospodării agricole din raionul Glodeni, afirmă că, în prezent, este recoltată rapița de pe un teren de 45 de hectare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvn.md.
„Suntem în orașul Glodeni, la SRL Bosvelia, pe un câmp de rapiță de 45 de hectare, cu un hibrid Pioneer. La moment, roada variază între 3 și 3,5 tone la hectar, iar umiditatea este de 7-8%. Putem spune că impedimente nu sunt. Pur și simplu s-a întârziat recoltarea acestei culturi din cauza condițiilor climatice din această primăvară”, a declarat agricultorul.
Potrivit acestuia, în următoarele trei-patru zile va fi încheiată recoltarea rapiței, după care combinele vor intra în lanurile de grâu.
„Sperăm că în trei-patru zile vom finaliza această cultură și vom trece la grâu, care, la fel, s-a întârziat. Problema este că nu avem prețuri adecvate. Nu vorbim despre beneficii mari, ci măcar să ne acoperim toate cheltuielile, ca să ne putem achita cu oamenii noștri și cu proprietarii terenurilor agricole pe care le arendăm. Aceasta este problema”, a spus fermierul.
În ceea ce privește culturile din prima grupă, agricultorul se declară optimist, întrucât condițiile din toamnă și din timpul iernii au favorizat dezvoltarea acestora.
„Dacă vorbim despre culturile din prima grupă, am avut o iarnă normală, culturile au fost semănate la timp și sperăm că roadele vor fi bune. Ceea ce nu putem spune despre grupa a doua – porumbul și floarea-soarelui. Temperaturile ridicate care au persistat și se anunță și în continuare ar putea avea un impact negativ. Noi trăim cu speranța că acest lucru nu se va întâmpla”, a adăugat Veaceslav Boubătrîn.
În prezent, un kilogram de rapiță este achiziționat cu aproximativ 9,60 lei, iar grâul se vinde cu circa 2,80 lei/kg.
