Potrivit IGSU, intervenția a început în dimineața zilei de 16 iulie, la ora 08:50, după ce autoritățile elene au solicitat forțe suplimentare pentru stingerea completă a focarelor care mai erau active, transmite Ultimelestiri.md.
Ajunși în zona afectată, pompierii moldoveni au fost împărțiți în două echipe. Aceștia au localizat și stins focarele de ardere și au desfășurat acțiuni pentru prevenirea reaprinderii incendiului.
Totodată, salvatorii au patrulat și au monitorizat sectoarele în care exista un risc sporit de reaprindere, lichidând focarele ascunse și sursele reziduale de căldură. Acțiunile s-au concentrat pe securizarea perimetrului, eliminarea tuturor focarelor și prevenirea extinderii incendiului.
Pe durata intervenției, angajații IGSU au acționat împreună cu celelalte echipe mobilizate în teren. Operațiunile au fost coordonate de ofițerii de legătură ai autorităților elene.
Misiunea s-a încheiat în jurul orei 14:00, după lichidarea focarelor de ardere. Ulterior, echipa din Republica Moldova s-a întors la baza operațională, unde pompierii au verificat tehnica și echipamentele și au desfășurat procedurile necesare pentru restabilirea capacității de intervenție.
Echipa IGSU participă, în perioada 14 iulie – 1 august 2026, la misiunea de prepoziționare din Grecia, organizată în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Misiunea are drept scop sprijinirea autorităților elene în gestionarea incendiilor de vegetație și de pădure pe durata sezonului cu risc sporit.
