Președintele Vladimir Zelenski l-a numit pe Drapatîi în fruntea armatei ucrainene după demiterea generalului Oleksandr Sîrski, în urma mai multor zile de proteste desfășurate în Ucraina, transmite Ultimelestiri.md cu referire la adevarul.ro.
Considerat unul dintre cei mai experimentați comandanți ucraineni, Drapatîi luptă împotriva Rusiei încă din 2014. Numirea sa a fost salutată de militarii ucraineni și de protestatari, însă în Rusia a provocat numeroase reacții ostile.
Mai mulți bloggeri militari ruși au afirmat că noul comandant „îi urăște pe ruși” și că va încerca să provoace pierderi cât mai mari armatei ruse. Unii au susținut că acesta va rămâne mult timp în funcție, în timp ce alții au speculat că ar putea fi înlocuit dacă va intra în conflict cu conducerea politică de la Kiev.
În același timp, pe rețelele sociale din Rusia au apărut și comentarii care compară reacția societății ucrainene cu cea din Rusia. Unii utilizatori au remarcat că schimbarea conducerii armatei s-a produs în urma presiunii publice, spre deosebire de situația din Federația Rusă.
În primul său mesaj după numire, Mihailo Drapatîi a declarat că armata ucraineană este „în ascensiune” și că va continua procesul de modernizare și îndepărtare de practicile militare moștenite din perioada sovietică.
