Dumitru Obriște povestește că totul a început ca un hobby. Mai exact, a cumpărat inițial doar 35 de oi, fără să își imagineze că, în timp, va pune bazele unei afaceri, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
„Am început ca hobby, am început așa mic, mă gândeam dacă iau 35 de oi – o să ajungă. Aveam un cal și o capră pentru un pahar de lapte, mă gândeam că am unde să țin și câine, iar încet, încet s-a transformat într-o afacere de viitor”, spune antreprenorul.
Încă de la început, acesta a fost susținut de soția sa, Ana, care, deși a crescut la oraș, a decis să se implice în dezvoltarea fermei.
„La început eram nedumerită și nu știam ce să spun, dar i-am zis că, dacă are o idee, îl susțin în toate. Așa a apărut ideea de a face o fermă. El iubește foarte mult animalele”, afirmă Ana Obriște.
În fermă sunt crescute atât oi din rase moldovenești, cât și metiși din rasa Assaf, aleși pentru rezistența și adaptabilitatea lor la condițiile din R. Moldova.
Procesul de muls este mecanizat, însă lipsa unei conexiuni la rețeaua electrică a obligat familia să investească în generatoare pentru a asigura funcționarea echipamentelor.
Pe lângă creșterea animalelor, familia produce și comercializează brânză de oaie, iar în perioada Paștelui vinde miei. Cu toate acestea, Dumitru Obriște spune că valorificarea produselor este una dintre cele mai mari dificultăți.
„Facem brânză de oi și, înainte de Paște, sacrificăm mielul, care este tradițional pentru noi. Avem un spațiu amenajat unde producem brânza. Avem clienți plecați peste hotare care ne sună, ne spun cât să le pregătim, iar noi le aducem produsele la rutieră”, povestește fermierul.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la începutul acestui an, în Republica Moldova erau înregistrate peste 531.000 de ovine și caprine. Doar aproximativ 10% dintre acestea sunt crescute în întreprinderi agricole, restul aflându-se în gospodăriile populației.
