Cooperarea în domeniul educației se va realiza prin încurajarea schimbului de informații privind sistemul de învățământ, dezvoltarea în școli a proiectelor și programelor comune, identificarea metodelor și procedurilor de recunoaștere reciprocă a certificatelor, diplomelor și altor acte de studii, precum și promovarea cooperării academice, științifice, tehnologice, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, vor fi acordate burse pentru studenți și cadre didactice, fiind încurajați să participe și la cursuri de instruire.
În baza acordului, va fi încurajată mobilitatea academică a oamenilor de știință, cadrelor didactice și cercetătorilor, vor fi organizate expoziții, târguri și alte evenimente culturale, iar artiștii din ambele țări vor putea face schimburi de experiență.
O prevedere prioritară a acordului se referă la cooperarea în domeniul sportului – acțiunile de combatere a dopajului, formarea specialiștilor și schimbul de experiență.
Ratificarea Acordului de cooperare dintre R. Moldova și Republica Portugheză a fost votată, în prima și a doua lectură de deputați.
Acordul de cooperare dintre R. Moldova și Republica Portugheză în domeniile limbii, educației, învățământului superior, științei și tehnologiei, culturii, tineretului, sportului și mass-media a fost semnat la Lisabona la 11 septembrie 2023.
