Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost înregistrat ieri, 11 ianuarie, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, unde s-a apropiat un tânăr moldovean în vârstă de 23 de ani, fiind pasagerul rutei Chișinău-Paris, transmite Ultimelestiri.md.
Conform analizei de risc, tânărul a fost supus controlului de nivelul II. În rezultat, oamenii legii au descoperit permisul de conducere românesc, care s-a stabilit că este falsificat.
În cadrul audierilor s-a dovedit că actul a fost obținut contra sumei de 150 de euro.
Permisul a fost ridicat, urmând a fi supus expertizei. Cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor.
![]()
