Potrivit lui Aureliu Colenco, accidentul ar fi avut loc în circumstanțe incerte, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la agora.md.
„Eu cu colegii mei am deschis o anchetă în vara anului 2023 și Gofman a fost interogat oficial conform legii sub cameră de către avocații Colenco și Calaida. Cu regret persoana a decedat, însă el urma să declare în SUA unele informații pe care noi le avem pe CD”, a declarat pentru AGORA, Aureliu Colenco.
De asemenea, în mediul online, acesta a menționat că în următoarele zile va organiza o conferință de presă în care va expune mai multe detalii despre decesul lui Mihail Gofman.
Totodată, pe pagina sa de Facebook, acesta a scris: „Ludmila Gofman a fost obligată să iasă la presă și să declare că Mihail Gofman a decedat în urma unui accident nefericit, în schimb i se garantează că va fi lăsată liberă împreună cu copii să se refugieze în SUA”.
Ultimelestiri.md amintește că Mihail Gofman, fost şef adjunct al Serviciului CNA pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, devenit cunoscut pentru dezvăluirile sale din cadrul sistemului, a murit.
Ulterior, în mediul online au apărut mai multe detalii despre accidentul în urma căruia a decedat Mihail Gofman.
Și oamenii legii au venit cu unele detalii în acest context.
Mihail Gofman a fost demis din funcția sa la CNA în aprilie 2014, ca urmare a unor anchete legate de averea lui.
A contestat demiterea în instanță și a încercat să fie repus în funcție în timpul unei anchete parlamentare privind dosarul „Laundromat”, în care a fost implicat.
Gofman, împreună cu alții, este acuzat că a împiedicat activitatea de combatere a spălării banilor și a facilitat spălarea banilor rusești prin bănci locale.
După ce a fugit din țară, s-a întors și a făcut dezvăluiri despre sistem.
În octombrie 2021, el a fost văzut cu procurorul Mirandolina Sușițcaia, care a lucrat la dosarul „Laundromat”, iar întâlnirea lor a stârnit speculații.

Un comentariu
Pingback: Mihail Gofman va fi înmormântat duminică la Chișinău - Ultimele ştiri din Moldova