Acesta a menționat că va continua în același ritm, iar integrarea R. Moldova va rămâne o prioritate, transmite Ultimelestiri.md.
„MAEIE continuă să-și exercite mandatul așa cum a făcut-o și până acum doar că acea componentă din titulatura Ministerului de integrare europeană se transformă în afaceri europene și va fi preluată de către doamna Gherasimov, iar Ministerul își continuă activitatea. Biroul pentru Afaceri Europene urmează să fie creat, dar Ministerul cum a fost așa și a rămas și își exercită mandatul de promovare a politicii de Externe a Republicii Moldova și de apărarea Republicii Moldova. Nu trebuie să există dublaje sau suprapuneri, avem suficientă capacitate și discernământ să coordonă procesele de o asemenea manieră ca totul să meargă bine.
Contribuția diplomației noastre la reintegrarea Republicii Moldova a fost și rămâne una esențială. Trebuie să ne asigurăm că toate țările partenere respectă integritatea teritorială a R. Moldova. Acest dialog a fost unul complicat, în special cu unele țări. Doar o singură țară, timp de 30 de ani a ținut armata sa pe teritoriul Republicii Moldova violând astfel statutul de neutralitate și trebuie să depunem eforturi susținute așa încât să obținem acest respect al neutralității, suveranității și independenței noastre de către toți actorii internaționali și sunt sigur că diplomația Republicii Moldova vor contribui la acest efort”, a declarat Popșoi.
Cât ține de relațiile cu Federația Rusă, Mihai Popșoi a spus că este una principială, bazată pe interesul național.
Reamintim că Mihail Popșoi a fost învestit în funcția de ministru al Afacerilor Externe după ce Nicu Popescu și-a depus mandatul în data de 24 ianuarie.
