În cadrul ședinței de astăzi, 13 februarie, care a avut loc la Judecătoria Buiucani, s-a prezentat avocatul Valentin Caisîn, oferit formațiunii de către stat, dar și lichidatorul Ion Popa, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la europalibera.org.
Caisîn a menționat că a primit rechizitoriul de învinuire cu o zi mai devreme și are nevoie de mai mult timp pentru studierea dosarului respectiv. Iar Popa a spus că nu mai are împuterniciri legale pentru a reprezenta formațiunea din momentul din care aceasta a fost lichidată.
Astfel, judecătoarea Olga Bejenari le-a solicitat procurorilor să asigure prezența la următoarea ședință a lui Serghei Burgudji, desemnat în calitate de reprezentant al formațiunii vara trecută și care a participat la proces până la lichidarea formațiunii.
La rândul său, procurorul Ghenadi Epure a declarat că legislația procesual-penală nu prevede desemnarea unui reprezentat pentru o persoană juridică lichidată. El crede că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este de ajuns să i se ofere un avocat de stat. De asemenea, el spune că după ce o persoană juridică este lichidată, procesul penal împotriva ei poate înceta.
Pe de o altă parte, avocatul Marinei Tauber, Iulian Balan, spune că soluția ar fi încetarea procesului împotriva formațiunii și achitarea Marinei Tauber.
Ultimelestiri.md
amintește că Partidul Politic Șor a fost radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice. Anunțul a fost făcut pe 24 ianuarie de către reprezentanții Agenției Servicii Publice.
Marina Tauber crede că va scăpa basma curată în dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor, întrucât formațiunea a fost lichidată. Astfel, aceasta spune că nu există Partidul Șor, nu există… nici ilegalitatea de care sunt suspectați membrii lui.
