Potrivit BNS, indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum), față de trimestrul patru al anului 2022, a fost de 110,3%, astfel, câștigul salarial s-a majorat în termeni reali cu 10,3%, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, numărul mediu al salariaților, comparativ cu trimestrul patru al anului 2022, a crescut cu 0,6%.
Câștigul salarial mediu lunar brut în anul 2023 a constituit 12354,7 lei, fiind în creștere față de anul 2022, în valoare nominală cu 17,3%, iar în termeni reali – cu 3,4%.
Cele mai mari valori ale câștigului salarial mediu lunar, în trimestrul patru al anului 2023, s-au înregistrat în activitățile:
– Informații și comunicații – 31367,0 lei;
– Activități financiare și de asigurări – 25751,6 lei;
– Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – 19595,8 lei.
Cele mai mici valori ale câștigului salarial mediu lunar s-au înregistrat în:
– Activități de cazare și alimentație publică – 8163,4 lei;
– Agricultură, silvicultură și pescuit – 8843,6 lei;
– Activități de servicii administrative și activități de servicii suport – 9696,8 lei.
Totodată, comparativ cu trimestrul patru al anului 2022, câștigul salarial a crescut în toate activitățile economice. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în:
– Sănătate și asistență socială– cu 22,9%;
– Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat – cu 20,7%;
– Artă, activități de recreere și de agrement – cu 20,4%.
Comparativ cu trimestrul trei al anului 2023, câștigul salarial a crescut cu 8,4%. Creșteri ale câștigului salarial s-au înregistrat în toate activitățile economice, cele mai semnificative fiind în:
– Sănătate și asistență socială – cu 21,0%;
– Artă, activități de recreere și de agrement – cu 15,7%;
– Învățământ și administrație publică și apărare și asigurări sociale obligatorii – cu 13,7% și, respectiv, 13,5%.
În sectorul bugetar, în trimestrul patru al anului 2023, câștigul salarial mediu lunar a constituit 11618,5 lei (cu 17,4% mai mult față de trimestrul patru al anului 2022), iar în sectorul real – 14024,3 lei (cu 15,6% mai mult față de trimestrul patru al anului 2022).
Indicele câștigului salarial real (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum) în trimestrul patru al anului 2023, față de trimestrul patru al anului 2022, a fost de 110,3%. Indicele câștigului salarial real în anul 2023 față de anul 2022 a fost de 103,4 %2.
Numărul mediu al salariaților în trimestrul patru al anului 2023, comparativ cu trimestrul patru al anului 2022, a crescut cu 0,6%. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în:
– Activități de cazare și alimentație publică – cu 25,9%;
– Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor – cu 5,5%;
– Informații și comunicații – cu 4,8%;
– Alte activități de servicii (secțiunea S din CAEM 3, inclusiv activități ale organizațiilor patronale, sindicale, repararea calculatoarelor și altor articole personale, activități de servicii personale etc.) – cu 4,5%.
Cele mai semnificative des creșteri ale numărului mediu de salariați în trimestrul patru al anului 2023, față de trimestrul patru al anului 2022, s-au înregistrat în activitățile:
– Industria extractivă – cu 8,7%;
– Tranzacții imobiliare – cu 7,3%;
– Distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare – cu 6,8%.
Comparativ cu trimestrul trei al anului 2023, numărul mediu al salariaților a crescut cu 0,4%. Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în:
– Învățământ – cu 3,0%;
– Comerț cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor și sănătate și asistență socială – cu câte 1,4%;
– Artă, activități de recreere și de agrement și activități profesionale, științifice și tehnice – cu 1,3% și, respectiv, 1,2%.
Descreșteri mai mari ale numărului mediu de salariați în trimestrul patru al anului 2023, față de trimestrul trei al anului 2023, s-au înregistrat în:
– Agricultură, silvicultură și pescuit – cu 6,6%;
– Industria extractivă – cu 4,9%.
