În cadrul podcastului „Fără Protocol”, femeia a explicat că scoaterea persoanei dintr-o mașină aflată într-un accident rutier nu este varianta cea mai bună pentru că în așa mod îi pot fi provocate mai multe răni, unele dintre ele chiar fatale, transmite Ultimelestiri.md.
„După ce te asiguri că nu există pericol, scoaterea omului din mașină nu este varianta cea mai bună. Șansa lui la viață poate fi luată dacă el este scos dintr-o mașină aflată într-un accident rutier. Pur și simplu îl omori atunci când tu îl miști necontrolat și coloana vertebrală ai mișcat-o, măduva o rupi, iar omul rămâne o parte de timp imobilizat, apoi nu mai este. Cel mai bine este să te asiguri că nu există risc de incendiu. Când intervii și există risc de incendiere, este undeva flacără deschisă, sunt undeva scurgeri de ulei sau de alt lichid din mașini, iar omul este inconștient și cumva îți blochează accesul la altă victimă, atunci trebuie să intervii rapid”, explică Elena.
Potrivit ei, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență predă lecții în care învață persoanele cum trebuie să acționeze în cazul unui accident rutier. De asemenea, Elena a oferit și câteva sfaturi de bază pentru cei care vor să salveze persoanele aflate în accidente.
„La lecțiile noastre noi îi învățăm pe oameni ce trebuie să facă în cazul unui accident rutier. Mulți dintre ei nu știu de unde să oprească acumulatorul de la mașină pentru a diminua riscul de a se produce o scânteie. În primul rând nu trebuie să intervii, iar capul tău să fie între volan și corpul victimei pentru că perna de aer poate exploda. Aceste perne de aer pot exploda în timpul în care tu intervii și astfel poți avea de suferit. Dacă nu este un incendiu sau orice alt risc pentru el, atunci lasă-l acolo și vorbește cu el și îi spui să se uite doar înainte și nicidecum în stânga, dreapta sau jos. Comunici cu el și îl ajuți să fie conștient, pentru că dacă se află în stare de șoc, el nu simte dacă are ceva fracturat sau ceva de genul ăsta”, adaugă Elena.
Ultimelestiri.md amintește că, de la începutul anului 2024, pe drumurile din R. Moldova au fost înregistrate 65 de accidente rutiere în urma cărora 15 persoane au murit, iar 80 au fost traumatizate.
