Este vorba despre ex-șeful Inspectoratului General de Poliție, Iurie Podarilov, și judecătorii Garri Bivol și Serghei Papuha, ne-au confirmat surse ale ZdG, după ce informația a fost publicată de telegraph.md, transmite Ultimelestiri.md.
Astăzi, 26 martie, CNA a anunțat că, în urma perchezițiilor desfășurate în comun de CNA și Procuratura Anticorupție (PA), s-a stabilit că, avocatul, reprezentând interesele unui client, ar fi apelat la un magistrat din Chișinău în vederea influențării unui alt judecător. Cel din urmă avea în gestiune cauza în care era vizat clientul său. Avocatul ar fi încercat să-l determine să adopte o soluție favorabilă în privința clientului său.
„În vederea examinării cazului obiectiv și sub toate aspectele, identificarea tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunii, dar și acumularea materialului probator pentru cauza penală, au fost autorizate și desfășurate mai multe percheziții”, a menționat CNA.
La scurt timp, numele acestora a fost dezvăluit de telegraph.md, iar surse ale Ziarului de Gardă au confirmat autenticitatea informației, fiind vorba despre fostul șef al Inspectoratului General de Poliție,actualmente avocat, Iurie Podarilov, și judecătorii Garri Bivol și Serghei Papuha.
