În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre rolul BNM în parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv în procesul de negociere, transmite Ultimelestiri.md.
„Ne dorim să contribuim la dezvoltarea pieței finaciare și a serviciilor financiare, astfel încât Republica Moldova să se bucure de prosperitate și o mai mare stabilitate”, a declarat Anca Dragu.
De asemenea, Anca Dragu s-a referit la nevoia de a identifica soluții de intermediere financiară pentru a asigura dezvoltarea economică a R. Moldova. În acest context, Fern Horine a exprimat deschiderea Marii Britanii de a susține noile investiții în R. Moldova.
Totodată, ambasadoarea a făcut referire și la colaborarea dintre cele două țări, menționând rezultatele obținute în diverse domenii, inclusiv în sistemul bancar, prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare a Marii Britanii.
Cooperarea în domeniul aplicării celor mai bune și moderne practici de prevenire și combatere a spalarii banilor și finanțarea terorismului a fost identificată ca zonă de interes pentru cele doua părți. Fern Horine a optat pentru valorificarea unor inițiative noi menite să asigure dezvoltarea R. Moldova.
