Diplomele au fost acordate pentru demonstrarea spiritului de sacrificiu, curaj și vitejie, dedicația și devotamentul manifestate în îndeplinirea misiunilor de serviciu, precum și cu prilejul Zilei Salvatorului, transmite Ultimelestiri.md.
În cadrul evenimentului șeful Guvernului a avut un discurs în care a menționat că salvatorii și pompierii sunt oameni curajoși și devotați, care pun valoarea vieții altora în fața celei proprii. Totodată, premierul Dorin Recean a adus un mesaj de mulțumire familiilor angajaților IGSU și un omagiu salvatorilor și pompierilor care și-au pierdut viețile în misiuni.
La Gala premianților IGSU, șeful Executivului a apreciat sprijinul partenerilor de dezvoltare, în special, ajutorul României la extinderea proiectului SMURD în țara noastră, precum și investițiile Statelor Unite ale Americii.
„Contribuim cu toții, împreună, la creșterea unei familii mari a celor care salvează vieți omenești aici, în Republica Moldova, dar și oriunde ar fi necesar”, a punctat Dorin Recean.
Prim-ministrul a remarcat că participarea salvatorilor și pompierilor din țara noastră în misiuni internaționale atestă faptul că nivelul de pregătire este similar cu al celor din țările Uniunii Europene.
„Construim UE la noi acasă, consolidăm capacitatea de intervenție, atunci când este necesar, exact așa cum o vedem în țările UE și în alte state dezvoltate”, a declarat șeful Cabinetului de miniștri.
