Cu ajutorul mai multor procedee de mare clasă, Victor Ciobanu și-a adjudecat victoria în duelul cu Hleb Makaranka din Belarus și, astfel, a obținut biletul de participare la Jocurile Olimpice din Franța. Reprezentantul Republicii Moldova a avut câștig de cauză în categoria de 60 de kilograme, unde a mai obținut două succese în fața sportivilor din Israel și Lituania, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Elevul lui Mihail Cucul a primit medalia chiar pe salteaua de luptă, dar și certificatul oficial pentru Olimpiada de la Paris.
Pentru Victor Ciobanu va fi a doua prezență la Jocurile Olimpice, după experiența de la Tokyo, când a fost la un pas de a lua bronzul, dar a pierdut în finala mică și s-a mulțumit cu locul cinci.
Mâine, vor încerca să obțină biletul de participare la Olimpiada din vară luptătorii de stil liber, printre ei Maxim Saculțan, Vasile Diacon, Ivan Ichizli, Radu Lefter și Gheorghe Erhan. Republica Moldova mai are alți opt sportivi deja calificați la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un comentariu
Pingback: Luptătorul Victor Ciobanu a cucerit medalia de argint la un turneu din Budapesta - Ultimele ştiri din Moldova