Potrivit reprezentanților BRM, acest fapt reprezintă o noutate absolută pe piața din Moldova, fiind o practică obișnuită pe piețele de gaze naturale din Uniunea Europeană, transmite Ultimelestiri.md.
De menționat că, practic, prin acest instrument, orice consumator non-casnic își poate asigura achiziționarea de gaze naturale printr-un proces de licitație electronică la care pot participa toți furnizorii de gaze naturale înscriși la platforma de tranzacționare.
Primul consumator care a inițiat o tranzacție de cumpărare pe platforma gestionată de BRM în Moldova este CET NORD S.A., licitația fiind programată pentru 11 aprilie curent, ora 14:00.
„Operațiunile se vor efectua într-un mod transparent, corect și eficient, în conformitate cu procedura de organizare și funcționare a platformei OTC, prin care toate datele tranzacției sunt făcute publice, inclusiv contractul de furnizare și caietul de sarcini.
Mecanismul de tranzacționare este Simplu Competitiv, conform Procedurii De Organizare Și Funcționare A Platformei Pieței OTC Administrată De Societatea Brm East Energy”, anunță reprezentanții BRM.
De asemenea, Bursa Română de Mărfuri, prin filiala sa – BRM East Energy, își propune să participe în continuare la procesul de liberalizare a pieței gazelor naturale din Republica Moldova și a parcursului european de modernizare a economiei moldovenești.
Totodată, încurajarea unei competiții corecte și eficiente între furnizorii de gaze naturale din Republica Moldova, așa cum este oferită de platformele BRM, va duce la obținerea unei transparențe crescute, a unui preț competitiv pentru consumatorii finali, precum și la crearea unui mediu stabil și durabil în ceea ce privește diversificarea surselor de achiziție a gazelor naturale, crescând astfel securitatea energetică a Republicii Moldova.
„În acest sens, invităm toate companiile de stat și private din R. Moldova care sunt interesate atât de achiziționarea gazelor pentru consumul propriu, precum și de vânzarea/ furnizarea gazelor, să se afilieze și să participe la tranzacțiile derulate prin platformele BRM East Energy, în condiții de maximă transparență, eficiență și competitivitate”, mai subliniază reprezentanții BRM.
