Conaționala a încercat să-și amputeze brațul stâng cu un cuțit în urma unei altercații cu soțul ei, relatează ziarul Il Messaggero, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Rotalianul.
Bărbatul a solicitat imediat o ambulanță, iar femeia a fost transportată de urgență la spital, unde a fost operată. Din fericire, medicii au reușit să stabilizeze starea femeii, ea fiind acum în afara oricărui pericol și recăpătând treptat funcționalitatea mâinii.
Între timp, autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele care au condus la acest incident.
Soțul femeii a fost deja interogat, el fiind primul care a alertat serviciile de urgență, prevenind astfel o tragedie.
