Autor: publisher
IGSU continuă activitățile de prevenire a înecurilor în preajma bazinelor acvatice din raioanele țării, precum și în capitală.
Săptămâna aceasta, oceanele lumii au stabilit un nou record de temperatură, ceea ce ridică îngrijorări cu privire la efectele asupra climei planetei, a vieții marine și a comunităților din zonele coastă, scrie France 24, care citează AFP.
Un individ a fost filmat în timp ce se lupta cu arborii plantați pe marginea unei străzi din Capitală.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă, că toate autorităţile de control vor verifica, în perioada următoare, plafonarea preţurilor la alimentele de bază.
Cinefilii români s-au lovit pentru prima oară de expresia „FUBAR” în filmul „Salvați soldatul Ryan”, al lui Spielberg. Echivalentul în română e „SIBSA” – „Situația-I Bulibășită Și Albastră”, în traducerea originală din '98).
Un miner a murit, iar alţi cinci au fost răniţi în urma unui cutremur produs sâmbătă în zona unei mine din Bielszowice, în sudul Poloniei, relatează agenţia de presă PAP, transmite Reuters.
În Spania, 200 de hectare au ars, vineri, în decurs de trei ore. Incendiul izbucnit vineri după-amiază pe coasta mediteraneană spaniolă, în apropiere de graniţa cu Franţa, continuă să se extindă, împins de vânturi de peste 50 km/h, potrivit AFP.
Fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a venit cu o reacție, după ce partenerii externi s-au expus pe marginea subiectului deciziilor Pre-vetting, anulate de CSJ.
Fostul prim-ministru al Pakistanului, Imran Khan, a fost găsit vinovat de corupţie de un judecător, sâmbătă, şi condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Potrivit avocatului său, Khan a fost deja arestat.
În ultimele 24 de ore patru persoane și-au pierdut viața în apele bazinelor acvatice din țară.