Browsing: Auto
Parlamentul European și Consiliul UE au aprobat fără modificări propunerea Comisiei Europene de a acorda producătorilor de mașini din Uniunea Europeană încă doi ani – până în 2027 – pentru a reduce emisiile de CO2 ale flotelor lor de automobile și autoutilitare cu 15% până în 2021.
Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul de lansare a primului său automobil complet electric în luna octombrie, iar procesul se va derula de-a lungul a trei etape, a declarat marți directorul general Benedetto Vigna, transmite Reuters.
Achiziția unei mașini second-hand poate fi mai avantajoasă dacă este făcută în perioada potrivită a anului. Potrivit unui studiu realizat de compania de date auto carVertical, vara și iarna sunt cele mai favorabile sezoane pentru cumpărători, când cererea scade, iar prețurile devin mai accesibile.
Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la desfășurarea activității de autoservice, stabilind condiții clare de funcționare pentru atelierele auto, începând cu dotarea tehnică minimă, calitatea serviciilor și până la gestionarea deșeurilor rezultate din reparații.
Mai mulți șoferi din Capitală și-au găsit astăzi deteriorate oglinzile laterale ale automobilelor.
Nissan Motor vrea să pună capăt producției de vehicule la uzina sa Wuhan din China până la 31 martie 2026, au declarat două surse pentru Reuters.
Un sistem complex de escrocare a fost descoperit de autoritățile din Lituania și Germania, implicând vânzarea a aproximativ 16.000 de mașini secondhand, aduse din Statele Unite și Canada, către diverse țări europene. Gruparea infracțională a reușit să evite plata taxelor și a vândut vehicule extrem de avariate, unele chiar cu bucăți de țesătură în loc de airbaguri, punând astfel în pericol viața șoferilor și a pasagerilor.
De ce permisul de conducere digital UE trebuie să existe pe un blockchain public. Pe 25 martie, Comisia Europeană (CE) a confirmat că urmează să fie introdus un permis de conducere digital UE.
Profitabilitatea în industria auto este măsurată prin câștigul realizat la fiecare mașină vândută. Conform cifrelor prelucrate de Auto Industry Analysis și citate de 24Auto.ro, industria auto a înregistrat venituri globale de 32.548 de euro per unitate vândută sau livrată.
Kawasaki Heavy Industries a dezvăluit cea mai recentă inovație a sa: un robot cu patru picioare, alimentat cu hidrogen, care poate fi călărit, numit „Corelo”.