Browsing: Externe
Un copil în vârstă de doi ani a fost găsit decedat într-un apartament din municipiul Galați. În locuință se mai aflau mama sa și alți doi copii, o fetiță de doi ani și un băiețel de patru ani, care prezentau semne de malnutriție și au fost transportați la spital.
O elevă de 14 ani a fost arestată după ce a rănit trei persoane într-un atac cu cuțitul produs la un colegiu dintr-un oraș aflat în apropiere de Manchester, în nordul Angliei, au anunțat autoritățile, potrivit AFP.
Rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din Armenia vor fi anunțate pe 14 iunie. Până atunci în mai multe secții de votare sunt renumărate voturile. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, reprezentanții unor partide de opoziție au solicitat verificarea rezultatelor în 555 din cele 2.005 secții de votare.
Un general din cadrul Ministerului Apărării al Federației Ruse ar fi murit în urma exploziei automobilului pe care îl conducea în orașul Balașiha. Comitetul de Anchetă al Rusiei a confirmat producerea deflagrației într-o zonă rezidențială destinată militarilor și familiilor acestora, însă nu a precizat identitatea victimei.
Un șofer de TIR în vârstă de 49 de ani a provocat un accident în lanț în municipiul Constanța, România, după ce a lovit un autobuz plin cu pasageri și mai multe autoturisme. Ulterior, polițiști locali care au intervenit la fața locului au fost filmați în timp ce îl agresau pe bărbat.
Cinci state membre ale Uniunii Europene propun introducerea unor limitări temporare ale dreptului de vot pentru viitoarele state membre ale blocului și clauze de intervenție în cazul abaterii de regulile europene. Informația apare într-un document comun semnat de Germania, Franța, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei provoacă un „ecocid” în Marea Neagră și împinge ecosistemul acesteia „la un pas de colaps”, a avertizat un ecologist ucrainean după ce un nou val de delfini și marsuini morți a fost găsit eșuat pe țărm, scrie TVPWorld.
Memoria victimelor deportărilor sovietice trebuie păstrată vie, iar încercările regimului stalinist de a le șterge identitatea au eșuat, a declarat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, la o ceremonie de comemorare organizată la Bruxelles.
Rusia și Belarus sunt pregătite să folosească orice mijloace pentru propria securitate, inclusiv arme nucleare, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe, Mihail Galuzin, într-un interviu acordat publicației Izvestia.
Transfăgărășanul, DN7C, ar putea fi redeschis circulației vineri, 12 iunie, începând cu ora 09:00, dacă starea drumului și condițiile meteo vor permite acest lucru.