Analiștii de la ENKOR remarcă faptul că, spre deosebire de piața motorinei, unde există excedente de produs, segmentul benzinei nu se confruntă cu suprasaturare, deoarece cererea crește odată cu sezonul cald, iar oferta disponibilă pe piață s-a redus, transmite Ultimelestiri.md cu referire la bani.md.
Creșterea importurilor a fost susținută în principal de marile rețele de benzinării. Operatorul OKKO și-a majorat achizițiile cu 29%, până la 24,6 mii de tone, în timp ce WOG și-a dublat volumele importate, ajungând la 17 mii de tone.
Unul dintre cele mai spectaculoase avansuri a fost înregistrat pe direcția Republicii Moldova. Livrările de benzină din Moldova către Ucraina au crescut de peste cinci ori într-o singură lună, de la 2,3 mii de tone în aprilie la 12,1 mii de tone în mai.
Potrivit sursei citate, companiile din Republica Moldova, care comercializează în principal benzină produsă de rafinăria Rompetrol din Năvodari, au reușit să răspundă rapid cererii venite din partea importatorilor ucraineni în contextul reducerii ofertei din alte state.
În paralel, importurile directe din România au crescut de la 15,3 mii la 24 de mii de tone. Cererea pentru carburanții produși de OMV Petrom a fost alimentată de reducerea livrărilor din Polonia.
Compania poloneză ORLEN și-a limitat pentru a doua lună consecutiv exporturile către Ucraina, concentrându-se pe aprovizionarea pieței interne în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Ca urmare, traderii ucraineni au fost nevoiți să identifice surse alternative de aprovizionare.
În acest context, și livrările din Lituania au crescut semnificativ. ORLEN Lietuva și-a majorat exporturile către Ucraina de la 25,2 mii la 30,7 mii de tone, compensând parțial reducerea volumelor venite din Polonia.
