Browsing: Publicitate politică
Tudor Ulianovschi, președinte și candidat al Partidului Social Democrat European (PSDE) la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, a reiterat angajamentul formațiunii sale față de valorile europene și de obiectivul dezvoltării economice a Republicii Moldova.
„Viitoarele alegeri vor fi momentul în care se va alege calea strategică de dezvoltare a țării”, a declarat liderul noului partid pro-moldovenesc Denis Roșca, adresându-se cetățenilor cu un mesaj preelectoral.
În următorul parlament trebuie să fie reprezentate mai multe partide, astfel încât niciuna dintre forțele politice să nu obțină majoritatea absolută și să nu poată „face ce vrea în această țară”, consideră cunoscutul antreprenor Alexandru Gîscă.
Candidata independentă la alegerile parlamentare, Olesea Stamate, afirmă că cetățenii se află în fața unei alegeri decisive: să repete votul pentru partide care au dezamăgit sau să acorde încredere unui candidat independent.
Cunoscutul antreprenor Alexandru Stratan, fondator al unei școli auto, a anunțat că la viitoarele alegeri parlamentare va vota pentru partidul Alianța „MOLDOVENII”.
Societatea moldovenească își exprimă tot mai des dezamăgirea față de politica alegerii veșnice „între Occident și Orient”. În prim-plan apare cererea pentru partide care pun pe prim plan problemele interne și dezvoltarea țării.
Olesea Stamate propune crearea de întreprinderi raionale pentru procesarea producției agricole și salvarea satelor din Moldova de la depopulare.
Moldovenii trebuie să decidă pe 28 septembrie între 2 scenarii de viitor pentru țara noastră. Votăm pentru PAS și aderare la UE sau permitem grupărilor criminale să captureze Moldova.
Vicepreședintele partidului Alianța „MOLDOVENII”, Nicolae Pascaru, a adresat un mesaj în care a condamnat ferm „standardele duble” din activitatea mass-mediei și „atacurile manipulative” care marchează campania parlamentară.
Moldova a menținut pacea, chiar dacă la granița noastră este război, și a obținut statutul de țară candidat. Datorită prietenilor puternici pe care i-am făcut, datorită ajutorului primit, dar și datorită curajului și fermității cetățenilor noștri, Moldova nu mai este singură și izolată.