Browsing: Social
Depresia și supărarea pot conduce la apariția cancerului. Cu alte cuvinte, starea de spirit ne poate pune viața în pericol, spun medicii. Practic cu cât ne adâncim mai mult în probleme, cu atât cresc șansele de a dezvolta cancer la sân, cancer pancreatic sau gastric, spun specialiștii.
De ce unele cupluri sunt de nedespărțit, indiferent de circumstanțe? Te-ai întrebat vreodată ce face ca unele relații să fie atât de puternice încât să reziste celor mai dure furtuni? Potrivit astrologilor, totul ține de semnul zodiacal. Unele cupluri nu pot trăi unul fără celălalt.
Reușita oricărei diete se datorează nu doar produselor alese, ci și respectării unui program. Altfel, este posibil ca efectul urmărit să le lase așteptat sau chiar să nu se producă deloc.
Cafeaua este una dintre băuturile preferate ale oamenilor din întreaga lume, iar mulți dintre noi abia putem începe dimineața fără ea. Dar când vine vorba despre consumul de cafea, înainte de a ne bucura de gustul și aroma acesteia, trebuie să știm și cât timp ar trebui să așteptăm după ce am preparat-o.
Fierul de călcat este unul dintre electrocasnicele esențiale în fiecare gospodărie, însă, din când în când, pot apărea probleme legate de întreținerea și curățarea acestuia.
Sâmbătă, 19 august, va avea loc închiderea oficială a Turneului municipal de șah și joc de dame „Cupa seniorilor”.
Turnul de apă din satul Mihailovca, raionul Cimișlia, se află într-o stare deplorabilă. Acesta este plin de găuri, printre care curge apa. După spusele consilierilor locali, primarul satului nu vrea să aloce bani pentru reparația acestuia. Despre acest lucru a vorbit președintele Partidului Politic Democrația Acasă, Vasile Costiuc, într-un reportaj video realizat de el.
Nu ezită să se implice în diverse activități, să militeze pentru egalitatea de gen, iar în scurt timp va trăi visul american.
Cadrele didactice vor beneficia de sporuri mai mari pentru dirigenție și verificarea lucrărilor scrise de elevi, din 1 septembrie 2023. În limita bugetelor de care dispun, administrațiile instituțiilor vor putea acorda sporuri mai mari și pentru administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale. Sporurile vor constitui în total cel mult 10% din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice
Pe parcursul anilor 2021-2022, Republica Moldova a semnat acorduri cu Italia, Grecia și cu Spania. Au fost încheiate negocierile cu Letonia și sunt la o etapă avansată cele cu Elveția. De asemenea, autoritățile continuă procesul de consultări cu Franța și Canada. Declarațiile au fost făcute de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul Congresului Diasporei de la Chișinău.