Concursul se va desfășura între 23 august și 19 septembrie și este considerat una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru tinerii muzicieni. Evenimentul se organizează o dată la doi ani și oferă participanților oportunitatea de a evolua ulterior pe scena festivalului internațional „George Enescu”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În cadrul concursului vor fi organizate masterclass-uri pentru tinerii muzicieni. Acestea vor fi susținute de maestrul Cristian Măcelaru, director artistic al festivalului și concursului „George Enescu”, Cristian Măcelaru, precum și de membri ai juriului de compoziție.
Tema ediției din acest an este „In Pursuit of Excellence”. Organizatorii spun că aceasta reflectă misiunea concursului de a susține excelența artistică și creativitatea noii generații de muzicieni într-un context internațional competitiv.
Concursul este organizat sub patronajul președintelui României și este finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii. Artiștii se pot înscrie online pe site-ul oficial al festivalului.
