În urma măsurilor speciale de investigație s-a stabilit că, la data de 10 aprilie curent, un bărbat aflat în Varșovia a expediat un colet cu substanțe narcotice spre Republica Moldova, urmând să îl preia personal la sosirea în Chișinău, transmite Ultimelestiri.md.
Suspectul, un bărbat de 24 de ani, a fost reținut la intrarea în Chișinău, fiind pasager într-un automobil de marca Volkswagen Crafter.
Totodată a fost identificat și transportatorul coletului, un bărbat de 33 de ani, care presta servicii de transport colete și pasageri. Din automobilul acestuia, de marca Skoda Octavia (numere lituaniene), a fost ridicată o cutie în care se afla un pachet disimulat într-un ambalaj de detergent. În interior a fost depistată o substanță albă, sub formă de pulbere, cu greutatea de aproximativ 1 kilogram, suspectată a fi drog sintetic de tip PVP (sare).
Bănuitul de 24 de ani a fost reținut conform legislației în vigoare, iar procurorii urmează să solicite arest pentru 30 de zile. Investigațiile continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.
