Reprezentanții organizației anunță că președintele asociației, Vadim Ciobanu, a participat la o ședință de lucru cu candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, căruia i-a prezentat viziunea organizației privind dezvoltarea sectorului agroindustrial, transmite Ultimelestiri.md.
Printre prioritățile propuse se numără elaborarea unei noi strategii de securitate și suveranitate alimentară, sprijin special pentru fermierii micro, mici și mijlocii, menținerea cotelor reduse de TVA, facilitarea accesului la finanțare, adaptarea agriculturii la schimbările climatice, dezvoltarea industriei alimentare la scară mică și promovarea produselor autohtone.
În cadrul discuțiilor, Vadim Ciobanu a abordat și subiectul unei eventuale majorări a cotei TVA pentru producția agricolă și unele produse alimentare. Potrivit comunicatului, acesta l-a întrebat pe candidatul desemnat, Tofan, care este poziția sa în această privință, însă susține că a primit „un răspuns evaziv”.
Potrivit documentului transmis viitorului Executiv, Forța Fermierilor consideră că agricultura Republicii Moldova traversează o criză structurală, marcată de schimbările climatice, costurile ridicate de producție, accesul dificil la finanțare și concurența produselor de import. Organizația avertizează că lipsa unor politici eficiente riscă să accelereze dispariția fermierilor mici și mijlocii și concentrarea terenurilor agricole în mâinile unui număr restrâns de grupuri economice.
În acest context, asociația propune reformarea sistemului de subvenționare prin orientarea sprijinului către exploatațiile mici și medii, introducerea plăților directe pe hectar după modelul Uniunii Europene, dezvoltarea unui sistem de asigurări agricole împotriva riscurilor climatice și crearea unor mecanisme de creditare cu dobânzi reduse pentru agricultori. De asemenea, organizația pledează pentru investiții în sisteme de irigare, în procesarea produselor agricole și în promovarea producției autohtone pe piața internă și externă.
Documentul mai prevede măsuri pentru reducerea dependenței de importuri, stimularea cooperării dintre fermieri și dezvoltarea lanțurilor valorice locale, în vederea creșterii competitivității sectorului agroalimentar.
Asociația „Forța Fermierilor” afirmă că este deschisă unui dialog constructiv cu viitorul Guvern, însă insistă asupra schimbării modelului actual de dezvoltare a agriculturii, pe care îl consideră favorabil marilor companii transnaționale. Totodată, organizația solicită ca propunerile prezentate să fie reflectate în Programul de activitate al noului Executiv și în planurile de acțiuni ale autorităților responsabile.
![]()
