Potrivit procurorilor, Ilan Șor este învinuit că ar fi avut rol de organizator, instigator și coautor al infracțiunii de delapidare a averii străine, săvârșită de mai multe persoane în cadrul unui grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari, faptă prevăzută de articolul 191 alineatul (5) din Codul penal, transmite Ultimelestiri.md.
Conform învinuirii, în perioada iulie 2013 – septembrie 2014, în timp ce deținea funcția de președinte al Consiliului de Administrație al SA „Banca de Economii”, Ilan Șor ar fi organizat și coordonat un grup criminal care a elaborat și pus în aplicare o schemă de delapidare a 100 de milioane de dolari din activele băncii.
Procurorii susțin că acesta ar fi controlat de facto, prin intermediul unor persoane interpuse, mai multe instituții financiar-bancare și ar fi asigurat adoptarea unor decizii administrative, juridice și economico-financiare necesare pentru realizarea planului infracțional.
Potrivit acuzării, în cadrul schemei ar fi fost create condiții pentru transferarea și utilizarea mijloacelor financiare ale SA „Banca de Economii” în interesul grupului criminal organizat, inclusiv prin utilizarea unor documente false.
Astfel, Ilan Șor este învinuit că ar fi avut rol de organizator, instigator și coautor la delapidarea a 100 de milioane de dolari din patrimoniul SA „Banca de Economii”, acționând împreună cu alte persoane implicate în realizarea presupusului plan infracțional.
Totodată, în aceeași cauză penală, la 29 ianuarie 2024, fostul președinte interimar al SA „Banca de Economii” a fost condamnat la 10 ani de închisoare. În prezent, cauza în privința acestuia se află pe rolul Curții de Apel Centru, care urmează să pronunțe o decizie la 8 iulie 2026.
