Ședința de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, s-a desfășurat în absența fostului lider democrat, reprezentat de avocați. Tot ieri au fost audiați primii doi martori. Potrivit procurorilor, în total, acuzarea are 50 de martori în acest dosar, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit avocatului Lucian Rogac, ieri au fost audiați fostul secretar general al Președinției, Ion Păduraru, și fostul președinte al Parlamentului, Igor Corman. „Ambii martori au declarat clar că nu au primit niciodată indicații, recomandări sau mesaje din partea domnului Vlad Plahotniuc în perioada exercitării funcțiilor lor”, a menționat apărătorul.
Lucian Rogac a declarat că dosarul actual a fost „separat nejustificat și neargumentat” dintr-un alt caz mai amplu și că se încearcă influențarea opiniei publice prin „probe vagi și presiuni politice”. El a adăugat că Vlad Plahotniuc a examinat deja aproximativ 50 din cele 100 de volume ale cauzei, fiecare având 300-400 de pagini. Potrivit lui, ritmul alert al procesului – cu până la trei ședințe pe săptămână – constituie „un efort considerabil” pentru apărare.
„Vreau să reamintesc că în acea perioadă, în cadrul alianțelor de guvernare de atunci, instituțiile responsabile de sectorul financiar-bancar fuseseră repartizate, conform înțelegerilor, unei singure componente a coaliției – PLDM.
Vreau să mai comunic repetat societății că domnul Vlad Plahotniuc nu a venit nici la această ședință, motivele fiind aceleași. Clientul meu continuă să examineze vastele volume. Până acum a examinat în jur de 50 de volume, din totalul celor aproximativ 100, fiecare volum având între 300 și 400 de pagini. Este un efort considerabil, iar orice acuzații că clientul meu ar evita intenționat prezența sunt total nejusitificate.
Amintesc că domnul Plahotniuc este presat și de graba cu care se încearcă examinarea dosarului său, fiind stabilite, în medie, câte trei ședințe de judecată pe săptămână, ceea ce reprezintă un efort imens și pentru noi, apărătorii”, se mai arată în postarea lui Lucian Rogac.
Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost extrădat autorităților din Republica Moldova pe 25 septembrie, însă, de atunci, nu s-a prezentat la niciuna dintre ședințele de judecată programate pe numele său.
Pe lângă dosarul „Frauda bancară”, Plahotniuc este vizat și în alte cauze penale. În cazul „Metalferos”, acesta este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani. Conform materialelor acuzării, între anii 2012 și 2019, compania de stat ar fi fost implicată într-o schemă prin care metalele erau vândute la prețuri subevaluate, prin intermediul unor firme controlate indirect, pentru a fi ulterior revândute cu un adaos comercial de aproximativ 27%. Prejudiciul estimat depășește 1,2 miliarde de lei.
Citește și: O nouă ședință fără Vladimir Plahotniuc: Doi martori, audiați

Un comentariu
Pingback: Deputat PAS, în lacrimi: Plahotniuc mi-a terorizat familia - Ultimele ştiri din Moldova