Într-un scurt filmuleț postat pe pagina sa de Facebook, Stamate menționează că a refuzat să adere la alte partide politice și va candida independent la parlamentare, transmite Ultimelestiri.md.
„(…)Ultimele luni am fost invitată să candidez pe listele altor partide, chiar să preiau conducerea unor formațiuni. Le mulțumesc tuturor pentru încredere. Dar am decis să merg pe drumul cel mai greu – dar cel pe care îl simt corect: să candidez ca independentă la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Am ales un drum fără compromisuri. Cu fruntea sus. Și cu credința că încă mai contează să fii om”, a declarat deputatul.
Totodată, Olesea Stamate a anunțat că a creat grupul de inițiativă și în curând va depune actele pentru a începe colectarea semnăturilor.
„Sunt însoțită de o echipă de oameni sinceri și integri, care nu vor funcții, ci schimbare. Totodată, vom lucra la construcția unei noi formațiuni politice – una care pune oamenii, credința și bunul-simț înapoi în centrul deciziilor. Care să unească, nu să dezbine. Care să promoveze cu adevărat integrarea europeană, dar și valorile morale și creștine care stau la temelia unei societăți drepte. Nu e un drum ușor. Dar e unul necesar. Pentru că oamenii din această țară merită mai mult. Merită o politică morală, cinstită, cu respect față de cetățean…”, a mai spus Olesea Stamate.
Alegerile parlamentare în Republica Moldova se vor desfășura pe data de 28 septembrie 2025.
Cu puțin timp în urmă, și politicianul Andrei Năstase a anunțat că va candida independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie.
![]()

6 comentarii
Pingback: Stamate, „dă din casă”: Deciziile din PAS sunt luate de Recean și Sandu - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Olesea Stamate a colectat semnăturile necesare și le-a depus la CEC - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Stamate, înregistrată de CEC în cursa pentru parlamentare - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Trei inițiative legislative pe care le va promova Olesea Stamate în Parlament - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Stamate, despre regretele din activitatea politică: Orice om greșește - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Stamate nu va renunța la politică, indiferent de rezultatul alegerilor parlamentare - Ultimele ştiri din Moldova