Potrivit oamenilor legii, un bărbat în etate a retras numerar, însă, după ce și-a luat cardul, a plecat fără a ridica banii, transmite Ultimelestiri.md cu referire la newsmaker.md.
Câteva minute mai târziu, doi tineri care au venit la același bancomat au observat suma și, neputând să identifice persoana care o pierduse, au predat banii poliției.
„Dacă cineva își recunoaște pierderea sau știe despre cine este vorba, este rugat să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Cahul pentru a-și ridica banii. Pentru identificare, vor fi necesare detalii despre bancomat (banca, adresa) și suma retrasă”, a declarat Cristina Ciobanu, angajată a IP Cahul, într-o postare pe rețelele sociale.