Competiția s-a desfășurat pe cinci categorii: Profesorul anului – la ariile curriculare „Limbă și comunicare”, „Matematică și științe”, „Educație socioumanistică”, dar și Învățătorul anului și Educatorul anului, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldpres.md.
Premiile mari ale ediției 2025 au fost obţinute de Cazacioc Nadejda, profesoară de chimie la Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Taraclia (Căușeni) – Profesorul anului la Matematică și științe; Duminica Luminița, învățătoare la Liceul Teoretic de Limbi Moderne și Tehnologii Informaționale „Socrate”, Chișinău – Învățătorul anului; Turuta Tatiana, educatoare la Grădinița nr. 8 „Vântuleț” din Orhei – Educatorul anului.
Premianții locului I au primit câte 50.000 de lei, cei de pe locul II – câte 25.000 de lei, iar locul III – 15.000 de lei. În plus, toți laureații au obținut titlul „Pedagogul anului”, diplome de onoare și gradul didactic următor celui pe care îl dețin.
La ceremonia festivă, oficialii au subliniat rolul esențial al cadrelor didactice în formarea viitoarelor generații. Ministrul Educației, Dan Perciun, a vorbit despre profesorat ca despre „o vocație, nu doar o profesie”, iar președinta Maia Sandu a subliniat că „educația este cea mai mare garanție că Moldova va reuși pe calea modernizării și integrării europene”.
De asemenea, ambasadoarea Uniunii Europene, Iwona Piórko, a accentuat importanța unei comunități didactice puternice și motivate pentru viitorul european al Republicii Moldova.
Concursul „Pedagogul anului”, lansat în 2006, are scopul de a încuraja excelența în educație și de a crește prestigiul profesiei de dascăl. La ediția din acest an, etapa republicană a reunit 58 de cadre didactice din toate regiunile țării.
Ziua Profesorului 2025 aduce în prim-plan nu doar recunoașterea muncii celor mai dedicați pedagogi, ci și un mesaj de speranță: investiția în educație și în oamenii care o fac posibilă rămâne cheia viitorului Moldovei.